Finalizarea proiectului „Îmbunătățirea accesului populației din Județul Botoșani la servicii medicale de urgență”
Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastucturii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiții în infrastucturile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Apelul de proiect nr. POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/7 regiuni – Nefinalizate – COD APEL 422/8.
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiţii în dotari sau lucrari necesare infrastructurilor sanitare, care contribuie la dezvoltarea operationalitatii la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate publica si îmbunătăţind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin proiect se urmareste modernizarea si tehnologizarea la nivel European al infrastructurilor sanitare deficitare, care utilizeaza in continuare aparatura uzata fizic si moral, prin achizitia de echipamente noi si eficiente, ce aduc atat o crestere calitativa a serviciilor oferite, cat si o crestere cantitativa a numarul de persoane beneficiari de servicii medicale, imbunatatind starea de sanitate publica la nivel national, regional si local.
Obiectivele specifice ale proiectului
Proiectul a fost derulat în perioada 01.11.2018 – 31.10.2019, în localitatea Botoşani, regiunea Nord-Est, şi a avut o valoare totală de 7.450.828,95 lei, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 7.301.812,42 lei.
Investim in viitorul tau! Proiect co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala
prin Programul Operational Regional 2014-2020
Alegeți ce cookie-uri să fie autorizate
Puteți schimba aceste setări oricând. Deși aceasta poate rezulta în devenirea unor funcții indisponibile. Pentru informații legate de ștergerea cookie-urile vă rugăm să consultați funcția de Ajutor al browser-ului dvs.
CITIȚI MAI MULT DESPRE COOKIE-URILE UTILIZATE DE NOI.