Doi medici noi vor veni din toamnă să lucreze la Spitalul Județean Mavromati, în cadrul unui compartiment pe care conducerea unității spitalicești dorește să îl înființeze pe una dintre secții.
Potrivit managerului Spitalului Județean, Corneliu Mihaui, s-a trimis documentația la Consiliul Județean și la Ministerul Sănătății în vederea înființării unui compartiment de neurochirugie, unde ar urma să își desfășoare activitatea cei doi neurochirurgi.
Odată cu înființarea acestui compartiment pacienții din Botoșani nu ar mai trebui să meargă la Iași pentru stabilirea unui diagnostic, iar cu timpul se dorește ca și la Spitalul Mavromati să se efectueze intervenții chirurgicale, făcându-se demersuri și pentru aparatura necesară.
“Cei doi medici din Cluj și-au exprimat dorința de a se prezenta la post, din toamnă. Termină rezidențiatul și posturile le au la Botoșani. Noi am trimis documentația la Consiliului Județean și la Ministerul Sănătății pentru avizare pentru compartimentul de neurochirurgie. Dorim să rezolvăm măcar intervențiile minore și pacienții să fie stabilizați, diagnosticați. Pentru operațiile mai grele ne trebuie și aparatură”, a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean.
Compartimentul de neurochirurgie ar urma să aibă zece paturi.