Spitalul Judeţean de Urgenţă „MAVROMATI” va primi, în perioada următoare, cea mai mare sumă de bani din ultimii ani pentru echipamente, dotări şi materiale sanitare. Suma este de aproape patru milioane de euro, care vor ajunge în conturile unităţii sanitare.
Finanţarea vine în urma aprobării unui proiect depus de conducerea unităţii sanitare în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. Proiectul, care s-a aflat în evaluare aproape un an, a propus creşterea capacităţii Spitalului Judeţean de gestionare a crizei generate de Covid19. După ce a fost evaluat la Bucureşti în mai multe etape, proiectul a fost aprobat.
„Este vorba despre o sumă totală de 19,3 milioane de lei, împărţită în două mari categorii. O parte din sumă va fi pentru echipamentele deja achiziţionate în timpul pandemiei, iar o sumă pentru echipamente medicale şi alte dotări ce vor veni în perioada următoare. Vorbim despre o listă de achiziţii cu 333 de poziţii, de la materiale şi echipamente de protecţie până la echipamente medicale ce vor fi utilizate pe toate secţiile, inclusiv ATI”, a precizat d-na manager a Spitalului Judeţean de Urgenţă „MAVROMATI” – Botosani – Ec.Doina Caba, .
Banii nu pot fi folosiţi decât pentru echipamente şi materiale sanitare
Din aceşti bani, aproape şase milioane de lei sunt bani care vor fi primiţi de unitatea sanitară în contul cheltuielilor deja făcute în pandemie până acum pe anumite consumabile.
Banii nu vor putea fi cheltuiţi în alte capitole bugetare ale spitalului, dar vor fi o gură de oxigen pentru achiziţia de noi materiale sanitare şi consumabile în acest an. Restul de 13 milioane sunt bani care vor intra în conturile unităţii sanitare în perioada următoare.