Dotarea sălii de operaţie din Compartimentul Neurochirurgie, cu un microscop performant permite lărgirea paletei de intervenţii chirurgicale, cu o fidelitate mult mai mare.
Aparatul, care a costat în jur de 30.000 de euro, a ajuns în cursul acestei săptămâni.
Pe lângă operaţiile pe care medicul neurochirurg deja le face, respectiv hernia de disc, decompresia măduvei cervicale, decompresia maduvei lombare, vor putea fi operate de acum înainte şi tumori.
“Din discuţiile purtate cu domnul doctor vor putea fi operaţi pacienţii cu tumori în anumite stadii. La nivelul sălii de operaţie mai exista un microscop, dar acesta nu permitea un anumit grad de fidelitate. Facem demersurile necesare şi pentru creşterea numărului de medici. Dacă am avea mai mulţi, ar putea fi o gamă mult mai mare de intervenţii, pentru că şi în stiuaţia actuală se operează cu un medic şi nu poţi interveni asupra unor patologii care ar necesita echipă formată din doi medici”, a declarat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati – Botosani.
În cursul anului 2017, în cadrul Compartimentului de neurochirurgie a fost internat un număr de 189 de pacienţi, dintre care 64 au necesitat intervenţie chirurgicală.
Doi pacienţi au fost minori, cu vârste cuprinse între 8-14 ani.