Spitalul Județean Mavromati are începând de anul trecut un Compartiment de Chirurgie oro-maxilo-facială, iar astăzi în cadrul unei conferințe de presă a fost prezentat oficial medicul care a fost angajat în cadrul compartimentului.
„Dl. doctor Dondaș vine cu o specialitate nouă pentru Botoșani, o specialitate de care foarte mulți au nevoie. Cu speranța că pe parcurs își va forma o echipă pentru că toți lucrăm în echipă și avem nevoie de echipă și colaborare ca să facem performanță și pe specialitatea dumnealui. Pot să vă spun că dl. doctor are recomandări foarte bune de la Iași. Ni s-a spus de la Iași foarte clar:„aveți un chirurg oro-maxilo-facială foarte bun la Botoșani, Folosiți-l!”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Adrian Dondaș este din Botoșani astfel că a preferat să se întoarcă pe meleaguri natale. Spune că este mulțumit de ceea ce i s-a oferit până acum.
„Tot ceea ce am avut nevoie mi s-a aprobat. Am intrat în posesia aparaturii făcând referate. S-au aprobat, pot spune că sunt la momentul în care am 90% din tot ce am nevoie. Eu am început activitatea în acest spital cu Ambulatoriul Integrat pe 11 iunie 2018”,
Adrian Dondaș, medic Compartiment de Chirurgie oro-maxilo-facială
Și astfel, pacienții care necesită intervenții la nivelul cavității bucale mai complexe nu mai sunt nevoiți să meargă la Iași sau în alte orașe mai mari.
Compartimentul are cinci paturi, iar medicul Adrian Dondaș colaborează cu personalul medical de pe secția ORL.